Postat la 10.08.2023, 18:05 Comunicate de presă

COMUNICAT privind disponibilitatea raportului pentru semestrul I 2023

Rompetrol Well Services S.A. (PTR) este una dintre cele mai importante companii de servicii speciale la sondă din România. Aceasta asigură o gama largă de servicii pentru sondele de petrol şi gaze naturale din România şi Europa de Est (cimentări, stimulări, pompări diverse, teste de presiune, instrumentaţii, operaţiuni de tubare a sondelor, etc).


În primele şase luni ale acestui an, Compania a reuşit să se adapteze cu succes la condiţiile unei pieţe de upstream volatilă, menţînându-şi poziţia pe piaţa specifică de servicii conexe la sondă. Prin astfel de elemente volumul operaţiilor realizate pentru clienţii noştri a înregistrat o creştere cu 18% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară din 2022.

Deşi previziunile specifice pentru anul 2023 arătau că piaţa va fi în continuare volatilă, cu un nivel scăzut de investiţii noi de la principalii clienţi, Compania estimează că flexibilitatea în ceea ce priveşte tipul de servicii furnizate, alături de o poziţie financiară puternică, inclusiv numerar şi echivalente de numerar, va permite activităţii operaţionale să înregistreze un nivel similar cu cel estimat în bugetul aprobat.

Compania a continuat să îşi gestioneze toate angajamentele în condiţii de echilibru financiar, cu asigurarea tuturor disponibilităţilor de cash pentru achitarea integrală şi în termen a angajamentelor comerciale, a drepturilor salariale şi a datoriilor bugetare.

 

RON

 

 

 

 

 

 

T II 2023

T II 2022

T I 2023

S1 2023

S1 2022

Venituri din exploatare, din care:

19,035,698

11,888,255

18,300,319

37,336,017

23,291,382

    Servicii prestate

18,907,790

11,679,189

18,035,424

36,943,214

22,967,704

Cheltuieli de exploatare

(15,129,568)

(11,885,744)

(16,035,925)

(31,165,493)

(24,794,748)

Rezultat din exploatare

3,906,130

2,511

2,264,395

6,170,525

(1,503,366)

EBITDA *)

5,539,815

789,803

3,962,423

9,502,238

346,039

Venituri financiare nete

722,320

301,760

797,105

1,519,425

938,659

REZULTAT NET

3,932,771

304,271

2,515,073

6,447,844

(564,707)

*) EBITDA = Rezultat din exploatare - ajustari de valoare privind activele imobilizate si activele circulante - ajustari privind provizioanele

Rompetrol Well Services S.A. informează investitorii cu privire la disponibilitatea Raportului pentru semestrul I 2023. Raportul întocmit în conformitate cu legislaţia aplicabilă va fi pus la dispoziţia publicului incepand cu 10 august 2023 orele 18.00, în scris, la cerere, precum şi în format electronic, pe website-ul Societăţii: rompetrolwellservices.kmginternational.com/ Relaţia cu investitorii / Rezultate financiare şi rapoarte / Rapoarte interimare semestriale.

Rompetrol Well Services S.A a fost înfiinţată în 1951 ca societate de stat în subordinea Ministerului Petrolului şi Chimiei, sub denumirea de “ICOTS - Întreprinderea de Cimentări, Operaţiuni şi Transporturi Speciale”. Din 1990, compania a devenit societatea comercială Petros Ploieşti şi a fost listată din 1998 la Bursa de Valori Bucureşti. Grupul Rompetrol (în prezent, KMG International) a preluat în 2000 pachetul majoritar de acţiuni, având în prezent o participaţie de 73%.


DIRECTOR GENERAL,

Georgian Ştefan Florea