Postat la 01.08.2023, 10:00 Comunicate de presă

Program de pregătire cu 100 de Trainee, în companiile Rompetrol

KMG International (Rompetrol) a dat startul unui nou program de instruire pentru studenţi şi absolvenţi de studii superioare în domeniul tehnic, care doresc o carieră în industria energiei. Programul cu o tradiţe de 22 de ani a fost lansat în acest an sub o nouă identitate - Together We Grow – Rompetrol Traineeship.

KMG International (Rompetrol) a dat startul unui nou program de instruire pentru studenţi şi absolvenţi de studii superioare în domeniul tehnic, care doresc o carieră în industria energiei. Programul cu o tradiţe de 22 de ani a fost lansat în acest an sub o nouă identitate - Together We Grow – Rompetrol Traineeship.

Timp de două luni, Trainee-ii, împreună cu Mentorii lor, vor aprofunda cunoştintele teoretice acumulate în perioada studiilor universitare şi îşi vor dezvolta competenţe practice, care să îi ajute la început de carieră.

„Sunt peste 20 de ani în care am reuşit, prin angajamentul susţinut al companiilor din Grupul nostru, să formăm noile generaţii de profesionişti pentru o carieră cu foarte multe perspective. Am pornit cu un concept care a gravitat în jurul profesionistului la început de drum, dornic de cunoaştere şi am continuat programul, cu noi elemente în fiecare an. În 2023 am lansat programul nostru sub o nouă identitate - Together We Grow - în care toate elementele sunt integrate, de la Trainee, la Mentor, la organizaţie şi comunitatea extinsă Rompetrol”, a declarat Gina Cruceru, Group Human Resources Director - KMG International (Rompetrol).

Din cei 100 de Trainee, 44 provin de la Universitatea „Ovidius” Constanţa, 25 de la Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, 14 de la Universitatea Maritimă Constanţa, 11 de la Universitatea Politehnica Bucureşti, 5 de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi şi unul  de la Academia de Studii Economice Bucureşti.

Companiile care îşi vor deschide şi în acest an porţile pentru instruirea Trainee-ilor sunt Rompetrol Rafinare, Midia Marine Terminal, Rompetrol Quality Control, Rominserv, Rompetrol Well Services şi Rompetrol Energy.

O componentă foarte importantă a programului este reprezentată de modulele practice, dezvoltate cu sprijinul celor peste 70 de Mentori, profesionişti specializaţi din sectoarele de rafinare, petrochimie, energie, operaţiuni specifice la sondă, logistică şi utilităţi. Acestea vor avea loc on-site, în puncte-cheie din rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, dar şi în zonele de activitate ale Rompetrol Well Services sau Rompetrol Energy.

Pe lângă dezvoltarea competenţelor tehnice specifice meseriilor din domeniului energiei, programul de Traineeship va include, pentru al IV-lea an consecutiv, şi partea de dezvoltare a competenţelor soft. Astfel, participanţii vor parcurge programul „Leaders Explore”, în cadrul căruia vor aprofunda competenţe precum Comunicare, Lucru în Echipă, Branding Personal, toate fiind transpuse în conceperea şi implementarea unui proiect aplicat în comunitate – Community Challenge.

Cei 100 de Trainee vor avea cele două luni de program de formare plătite, iar la finalul lunii septembrie vor primi o certificare de absolvent Together We Grow – Rompetrol Traineeship, cât şi o certificare de absolvent al programului de dezvoltare personală, desfăşurat împreună cu partenerii de la Fundaţia Leaders.

KMG International (Rompetrol), a sprijinit, prin programele de formare, pregătirea a peste 1.600 de persoane, o parte dintre aceştia regăsindu-se şi astăzi în rândul angajaţilor din companiile membre.

Rompetrol Rafinare operează rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai importantă capacitate de rafinare a ţiţeiului din România şi rafinăria Vega Ploieşti, singurul producător naţional de bitum şi solvenţi ecologici, dar şi unica Divizie de Petrochimie din ţară.

Rominserv a fost înfiinţată în 2001 prin fuziunea Diviziei de Construcţii şi Supervizare din cadrul Rompetrol, cu Divizia Mecano-Energetică din cadrul rafinăriei Petromidia şi este contractorul general al Grupului KMG International.

Midia Marine Terminal este operatorul lanţului de aprovizionare şi stocare ţiţei al Grupului, inclusiv al terminalului offshore, un sistem proiectat să transfere ţiţei de la/către navele tip tanc petrolier, cu capacitate cuprinsă între 60.000 TDW şi 165.000 TDW.

Rompetrol Quality Control este compania de laboratoare înfiinţată în 2004 în cadrul rafinăriei Petromidia, care oferă toată gama de servicii de analize pentru produse petroliere, factori de mediu, evaluare noxe pe loc de muncă, analiza produselor petrochimice, precum şi analize de biocarburanţi.

Rompetrol Well Services este una din cele mai importante companii din segmentul de piaţă specific din România. Cu o experienţă de peste 60 de ani, compania oferă o gamă largă de servicii specializate pentru sonde de ţiţei şi gaze naturale.

Rompetrol Energy este compania responsabilă pentru implementarea proiectului de Cogenerare, una din principalele direcţii de investiţii susţinută de Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), în parteneriat cu Ministerul Energiei.