KMG International lansează a 18-a ediţie a Programului de Internship
KMG International a lansat prin intermediul companiilor sale membre[1] Programul de Internship 2018, iar 160 de elevi de liceu, studenţi şi masteranzi au fost selecţionaţi pentru a-şi dezvolta competenţele profesionale şi tehnice, în scopul de a urma o carieră de succes în industria de petrol & gaze. Programul se va derula în două sesiuni, prima între 1 august şi 30 septembrie, iar a doua sesiune de la 1 octombrie până la finalul lunii decembrie, în oraşele Năvodari, Ploieşti şi Bucureşti.
”Programele de Internship sunt parte a strategiei KMG International de a investi în resursele umane, nu doar în cadrul companiei, ci şi pentru beneficiul comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea. Pe lângă acoperirea completă a materialelor de studiu, accesul la toate procesele din incinta unitaţilor noastre şi posibilitatea de a rămâne în cadrul Grupului ca angajaţi, oferim 50 de burse pentru un an universitar complet celor mai buni stagiari selectaţi la finalizarea programului”, a declarat Simona Popovici, directorul de resurse umane al Grupului KMG International.
Sprijinit de cele două platforme industriale, Petromidia şi Vega, precum şi de birourile companiei, programul permite transferul de know-how de la profesionişti către noua cei din generaţie, aflaţi în primele etape ale carierei. Elevii şi studenţii vor fi instruiţi de către profesionişti ai Grupului din sectoare de activitate precum prelucrarea ţiţeiului şi petrochimia, laborator, întreţinere, planificare, managementul riscului, securitatea ocupaţională şi protecţia mediului.
Participanţii programului provin în principal din licee şi universităţi de profil din Constanţa, Ploieşti şi Bucureşti – liceul ”Lazăr Edeleanu”, Universitatea ”Ovidius” din Constanţa, Facultatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, Universitatea Politehnica Bucuresti – unităţi de învăţământ cu care Grupul a încheiat parteneriate pentru a oferi stagii de pregătire liceenilor, studenţilor şi absolvenţilor.
Tinerii din Programul de Internship 2018 (dintre care 140 în cadrul companiilor de pe platformele Petromidia şi Vega, şi 20 în cadrul birourilor corporate) au fost selectaţi în urma unei campanii de recrutare realizată în cadrul universităţilor, în cadrul căreia au fost evaluate un set de competenţe tehnice şi comportamentale precum lucrul în echipă, iniţiativa, comportamentul proactiv şi orientarea către rezultate. Elevii şi studenţii vor avea posibilitatea de a rămâne în cadrul companiei după încheierea programului, în funcţie de locurile vacante disponibile.
“Am participat la două programe de internship în cadrul rafinăriei Petromidia unde am avut ocazia să acumulez multe informaţii din domeniul rafinării ţiţeiului şi să întâlnesc oameni dornici sa împărtăşească cunoştinţele. Fiind pentru prima dată într-o unitate de producţie atât de mare am observat diferenţele evidente între teorie şi practică, în timp ce diversitatea oportunităţilor de învăţare m-au motivat să îmi continui activitatea în acest domeniu.” - Iuliana Urîta, inginer procese junior, Rafinăria Petromidia.
În urma Programului de Internship din anul 2017 au fost angajaţi în diferite domenii de activitate din cadrul companiilor membre ale KMG International un număr de 42 de stagiari din cei 160 participanţi. Începând cu anul 2001, aproximativ 1300 de stagiari s-au alăturat programului nostru, iar cei mai buni dintre ei şi-au început carierele la KMG International.
[1] Rompetrol Rafinare, Rominserv, Midia Marine Terminal, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Well Services, precum şi KMG Rompetrol şi Rompetrol Downstream