Postat la 14.11.2018, 20:45 Comunicate de presă

Rompetrol Rafinare, rezultate înregistrate în primele nouă luni 2018

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat în primele nouă luni ale anului o creştere cu peste 44% a cifrei brute de afaceri faţă de indicatorul atins în perioada similară din 2017, până la un nivel de 4,1 miliarde USD.

 

Indicatori consolidaţi

 

T3 2018

T3 2017

%

9 luni 2018

9 luni 2017

%

Cifra de afaceri brută

USD

1.533.869.684

1.157.260.127

33%

4.138.011.919

2.875.674.702

44%

EBITDA

USD

72.624.962

95.361.710

-24%

158.505.541

152.900.573

4%

Rezultat net

USD

30.519.163

63.144.381

-52%

33.297.905

56.114.245

-41%







 


Nota: Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. Rompetrol Gas S.R.L si Rompetrol Petrochemicals S.R.L.


În acelasi timp, rezultatul operaţional - EBITDA obţinut de companie s-a ridicat la 158,5 milioane USD, cu 4% peste cel din perioada ianuarie-septembrie 2017, pe fondul majorării volumelor de materii prime prelucrate şi produse comercializate. Cele două rafinării – Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti şi-au majorat în primele 9 luni cu 19% cantităţile de materii prime procesate, ajungând la 4,73 milioane tone şi respectiv, 314 mii tone.

Rezultatul net consemnat de Rompetrol Rafinare în primele trei trimestre ale anului a fost pozitiv, de circa 33,3 milioane USD, în scădere cu 41% datorită impactului negativ din diferenţele de curs valutar şi alte evenimente cu caracter nerecurent. La acestea s-a adăugat şi volatilitatea cotaţiilor materiilor prime şi a produselor petroliere, ţiţeiul apreciindu-se în primele 9 luni cu 39%, iar carburanţii cu 28% pentru benzina Euro 5 şi 35% în cazul motorinei Euro 5.

La nivel european, marjele de rafinare au înregistrat o scădere cu 13,1% în perioada ianuarie-septembrie faţă de perioada similară din 2017 şi s-au stabilizat la o medie de 48,2 USD/tonă. Nivelul mediu de 72 USD/baril atins de cotaţia ţiţeiului este cel mai ridicat din ultimii 4 ani, cu un maxim de 83,6 USD/baril în 28 septembrie 2018.

Compania şi-a continuat în acest an programele de optimizare a costurilor de procesare şi a cheltuielilor operaţionale, rafinăria Petromidia reuşind de asemenea să îşi îmbunătăţească cu 5% marja brută de rafinare.

Rompetrol Rafinare continuă să fie cel mai mare exportator de produse petroliere al României, cantităţile de produse petroliere livrate la export de diviziile de rafinare şi petrochimie către subsidiarele KMG International din Bulgaria, Moldova şi Georgia şi către partenerii din regiunea Mării Negre ridicându-se la 1,42 miliarde USD în primele nouă luni ale anului (cu circa 66% peste indicatorul din perioada similară a anului trecut).

Compania este un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 1,2 miliarde USD în perioada ianuarie-septembrie a anului, din care 441 milioane USD în trimestrul III 2018.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul român prin Ministerul Energiei (44,69%).
 

Segmentul de rafinare

 

 

T3 2018

T3 2017

%

9 luni 2018

9 luni 2017

%

Cifra de afaceri brută

USD

1.312.724.103

941.538.983

39%

3.560.653.420

2.355.470.391

51%

EBITDA

USD

58.999.263

68.974.986

-14%

135.739.035

111.221.191

22%

Rezultat net

USD

30.224.109

42.034.454

-28%

47.695.112

24.824.208

92%

Operational

 

           

Materii prime- Petromidia

 Kt

1.651

1.560

6%

4.738

3.982

19%

Materii prime - Vega

 Kt

120

112

7%

314

264

19%

Productie Benzina

 Kt

421

394

7%

1.277

1.020

25%

Productie diesel & jet

 Kt

879

817

8%

2.441

2.105

16%

Vanzari carburanti- intern

 Kt

646

611

6%

1.731

1.561

11%

Vanzari carburanti- export

 Kt

618

537

15%

1.828

1.396

31%

Notă: Segmentul de rafinare cuprinde rezultatele societăţii Rompetrol Rafinare SA care operează rafinăriile Petromidia şi Vega.

Pe segmentul de rafinare, compania a realizat o cifră de afaceri brută de 3,56 miliarde USD în primele noua luni ale anului, în creştere cu aproximativ 51% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017.

În acelaşi timp, rezultatul operaţional EBITDA s-a majorat cu 22% faţă de indicatorul din perioada ianuarie – septembrie 2017, până la un nivel de 135,7 milioane USD. Compania a reuşit să-şi dubleze profitul net, de la 24,8 milioane USD în primele nouă luni din 2017 la circa 47,7 milioane USD.

Rezultatele financiare au fost susţinute în aceeaşi perioadă de îmbunătăţirea cu 5% a marjei brute de rafinare a unităţii de la malul Mării Negre până la un nivel de 51,3 USD/tonă şi cu 19% a cantităţilor de materii prime prelucrate (4,73 milioane tone) şi a carburanţilor produşi (benzină, motorină, jet – 3,71 milioane tone).

În prezent activitatea unităţilor de producţie este oprită/redusă pentru realizarea lucrărilor de revizie programate, care vor permite menţinerea acestora la capacităţile optime de producţie si crearea cadrului necesar viitoarelor investiţii.

În plus, acestea vor asigura si funcţionarea continuă a rafinăriei Petromidia până în 2020, când este programată revizia generală ce are loc o dată la 4 ani. Valoare estimată a lucrărilor se ridică la 21,5 milioane USD, la care s-ar putea adăuga circa 4,5 milioane USD pentru alte operaţiuni suplimentare.

Rafinăria Vega Ploieşti a procesat în primele nouă luni ale anului o cantitate totală de materii prime de 314 mii tone, în creştere cu 19% faţă de perioada similară din 2017. În prezent, rafinăria este cea mai longevivă unitate de profil din România şi este singurul producător intern de bitum şi hexan.

Gradul de utilizare a capacităţii de prelucrare s-a majorat în perioada ianuarie-septembrie cu 19% în cazul rafinăriei Petromidia (99,2%), respectiv cu peste 20,3% pentru rafinăria Vega (126,8%).
 

Segmentul de petrochimie

 

 

T3 2018

T3 2017

%

9 luni 2018

9 luni 2017

%

Cifra de afaceri brută

 USD

50.717.970

54.213.091

-6%

165.070.378

134.197.285

23%

EBITDA

 USD

(4.014.283)

(281.055)

-1328%

(12.845.829)

(3.770.350)

-241%

Profit net / (pierdere)

 USD

(8.274.813)

(2.112.039)

-292%

(27.365.090)

(7.614.875)

-259%

Operaţional

 

           

Propilena procesată

 kt

37

35

7%

115

95

21%

Etilena procesată

 kt

14

16

-14%

48

44

11%

Total vânzări

 kt

48

53

-9%

156

135

15%

Nota: Segmentul de petrochimie cuprinde activitatea de petrochimie din Rompetrol Rafinare precum si activitatea Rompetrol Petrochemicals SRL

Divizia de petrochimie a înregistrat în primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de 165 milioane USD, în creştere cu 23% faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2017. În prezent, aceasta continuă să fie singurul producător de polipropilene şi polietilene din România.

Pe fondul marjelor reduse - cele mai mici din ultimii 7 ani, condiţiilor nefavorabile de piaţă, dar şi a costurilor ridicate cu materia primă din import (etilena pentru instalaţiile de polietilene), compania a consemnat în perioada ianuarie - septembrie rezultate negative privind rezultatul operaţional - EBITDA şi rezultatul net, respectiv pierderi de 12,8 milioane USD şi 27,4 milioane USD.

În aceste condiţii, compania a decis menţinerea în stand by a instalaţiei de polietilenă de înaltă densitate - HDPE, după ce în prima jumatate a anului a finalizat cu succes lucrările de revizie şi testare ale acesteia (verificare/modernizare echipamente, avizări, probe tehnologice, etc).

Rompetrol Rafinare prin divizia de petrochimie şi-a majorat cu 21% cantitatea procesată de propilenă şi cu 11% cea de etilenă în primele nouă luni ale anului faţă de volumul atins în perioada similară din 2017. Materia primă pentru instalaţia de polipropilenă este asigurată de rafinăria Petromidia, în timp pentru instalaţia de polietilenă de joasă densitate necesarul este adus din import (etilena).

Vânzările totale de polimeri în perioada ianuarie – septembrie s-au majorat cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut, până la un nivel de 156 mii tone.
 

Segmentul de distribuţie

 

 

T3 2018

T3 2017

%

9 luni 2018

9 luni 2017

%

Cifra de afaceri brută

 USD

896.905.679

722.296.073

24%

2.352.458.955

1.774.311.849

33%

EBITDA

 USD

18.194.519

28.093.854

-35%

37.324.728

47.268.474

-21%

Profit net / (pierdere)

 USD

11.405.114

25.056.154

-54%

16.834.158

40.704.405

-59%

Operaţional - vanzari

 

           

Carburanţi retail

 Kt

203

202

1%

532

520

2%

Carburanţi en-gros

 Kt

364

364

0%

962

903

7%

Cantităţi GPLvândute

 Kt

103

93

11%

329

264

25%

Nota: Segmentul de distribuţie cuprinde rezultatele subsidiarelor Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas

Segmentul de distribuţie a înregistrat în perioada ianuarie-septembrie o creştere de 33% a cifrei brute de afaceri faţă de perioada similara din 2017, pe fondul creşterii cotaţiilor internaţionale şi implicit a preţurilor interne la produsele petroliere, precum şi datorită majorării volumului de produse vândute.

Pe plan internaţional, cotaţiile la carburanţi s-au apreciat în primele nouă luni ale anului cu circa 28% pentru benzina Euro 5 (683 USD/tonă) şi cu 35% pentru motorina Euro 5 (638 USD/tonă) faţă de nivel consemnat în perioada similară din 2017. În trimestrul III, aprecierea cotaţiilor carburanţilor a fost mai accentuată faţă de T3 2017, cu 31% pentru benzină şi 37,6% pentru motorină.

În acelaşi timp, deprecierea de 2,4% a leului în faţa dolarului american (trimestrul III 2018 faţă de trimestrul III 2017) a făcut ca aprecierea efectivă în moneda naţională a celor două cotaţii să fie de aproximativ 25,5% pentru benzină şi 29,3% la motorină.  La acestea s-a adăugat şi accizele la carburanţi, care în această perioadă au fost mai mari faţă de 2017 cu aproximativ 15% pentru benzină şi 16% pentru motorină.

Evoluţiile nu s-au reflectat integral în preţurile la carburanţii comercializaţi pe plan intern, acestea majorându-se în trimestrul 3 al anului faţă de T3 2017 cu aproximativ 25,7% pentru motorină şi 21,7% pentru benzină.

Astfel, indicatorii financiari obţinuţi de segmentul de distribuţie în primele nouă luni au fost de 37,3 milioane USD pentru rezultatul operaţional EBITDA - în scădere cu 21% faţă de nivelul din perioada similară a anului trecut, şi de 16,8 milioane USD pentru rezultatul net – în scădere cu 59%.

Rompetrol Downstream a reuşit o creştere cu 8% a cantităţilor de carburanţi comercializaţi (benzină, motorină, GPL), de la circa 1,69 milioane tone în perioada ianuarie - septembrie 2017 la 1,82 milioane tone în primele nouă luni ale acestui an. Pe segmentul de retail, compania a consemnat o majorare cu 2% a volumelor comercializate, evoluţia fiind susţinută de programului de rebrading al benzinăriilor Rompetrol şi a punctelor de distribuţie GPL auto, continuarea programelor de optimizare şi reducere a costurilor operaţionale, dar şi de finalizare a 4 noi staţii.

Pe segmentul de en-gros, aceasta şi-a extins prezenţa de la începutul anului cu 85 de noi baze interne de 9 şi 20 metri cubi, cantităţile totale vândute pe acest canal fiind cu 17% în primele nouă luni ale anului peste cele din perioada similară a anului trecut.

La finele lui septembrie 2018, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 895 puncte de comercializare (staţii proprii, staţii partener, staţii expres, baze interne), în creştere cu 102 de unităţi faţă de septembrie 2017.
 

* Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. Rompetrol Gas S.R.L si Rompetrol Petrochemicals S.R.L.

** Rezultatele prezentate sunt neauditate şi consolidate, iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

Departamentul de Comunicare si Relaţii Publice

KMG International