Rompetrol Well Services, servicii petroliere în largul Mării Negre
RWS a realizat lucrările de asigurare şi punere în conservare în condiţii de siguranţă a sondelor aferente platformei marine – proprietate a OMV Petrom, iar ulterior de cimentarea acestora. Operaţiunile au fost încheiate cu succes de personalul Rompetrol Well Services, folosind echipamentele companiei şi în acord cu cele mai bune practice internaţionale şi standarde ale Institutului American al Petrolului (API).
Soluţiile tehnice şi pastele de cimentare folosite în cadrul lucrărilor de închidere a sondelor au fost dezvoltate integral de companie, prin programe specializate, dar şi în baza experienţei de 70 de ani în acest domeniu. Reţeta a fost testată în prealabil în laboratorul propriu din Ploieşti.
Echipamentele de cimentare au fost transferate ulterior la platforma fixă (PFSS3), situată la o distanţă de 80 km de ţărm, pentru efectuarea lucrărilor de abandonare a unei sondei pe zăcământul Lebăda Est, forată în 1989 (cimentarea şi plasarea unui dop de ciment la echilibru).
Pe lângă activităţile convenţionale, RWS a dezvoltat în 2016 împreună cu partenerul său strategic - OMV Petrom un proiect pilot pentru creşterea productivităţii a 4 sonde de petrol din zăcământul maritim „Pescăruş”. Descoperit în 1999, zăcământul a fost la acea vreme cea mai mare descoperire comercială în Marea Neagră din ultimul sfert al secolului.
Proiectul a vizat în principal stabilizarea şi stimularea producţiei de ţiţei, inovaţia fiind folosirea dioxidului de carbon drept agent de transfer a soluţiei, care a permis o mai bună dispersie a acesteia. Proiectul a fost considerat de succes şi a fost extins şi la alte sonde terestre de extracţie din România.
Rompetrol Well Services oferă o gamă largă de servicii pentru sondele de petrol şi gaze naturale din România şi Europa de Est. Anual, RWS realizează în mediu 500 de operaţiuni de cimentare la adâncimi de până la 5.000 de metri şi peste 400 de operaţiuni de stimulare matriceală.
În primele nouă luni ale anului, Rompetrol Well Services a înregistrat o cifră de afaceri de 48 milioane lei, cu aproximativ 13% peste indicatorul consemnat în perioada similară din 2018. In acelaşi timp, profitul net a crescut cu 30%, atingând un nivel de 9,83 milioane lei.
Evoluţia pozitivă a rezultatelor financiare a fost susţinută atât de programele interne de optimizare şi investiţii, cât şi de o creştere graduală a activităţilor din industrie.
Lider în România pe segmentul de servicii speciale la sondă (cimentări, operaţiuni de consolidare şi împachetări, stimulări, testări, instrumentaţii, operaţiuni de tubare a sondelor, etc), compania a fost înfiinţată în 1951 ca societate de stat în subordinea Ministerului Petrolului şi Chimiei, sub denumirea de “ICOTS - Întreprinderea de Cimentări, Operaţiuni si Transporturi Speciale”.
Din 1990, compania a devenit societatea comercială Petros Ploiesti si a fost listată din 1998 la Bursa de Valori Bucureşti. Grupul Rompetrol (în prezent, KMG International) a preluat în 2000 pachetul majoritar de acţiuni, având in prezent o participaţie de 73%.
Rompetrol Well Services oferă servicii specializate la sondele de ţiţei şi gaze: cimentări primare, cimentări secundare, cimentări de remediere şi operaţiuni de stimulare matriceală folosind componente şi echipamente de nivel mondial, precum şi servicii speciale pentru tubajul sondelor.